Începând din acest an, în Las Vegas va fi lansat un serviciu de taximetrie complet autonomă, în oraș urmând să circule mașini de taxi fără șofer. Serviciul va fi oferit de către companiile de ride-sharing Motional și Lyft, mașinile de taxi urmând să fie modele Hyundai Ioniq 5.
Este normal ca un astfel de serviciu Robotaxi să fie privit cu un oarecare scepticism la prima vedere, însă oficialii Hyundai și Motional și-au propus să facă ceva pentru a le oferi mai multă încredere locuitorilor din Las Vegas. Și un prim pas în acest sens a fost făcut deja, cele două companii publicând un clip video care scoate în evidență cât de avansate sunt sistemele de siguranță ale acestor mașini care se pot conduce singure.
Cele două companii vor lansa serviciul de robotaxi în ultima parte a acestui an în Las Vegas. Dacă totul va merge bine, în viitorul apropiat vom vedea robotaxi-uri Hyundai Ioniq 5 și în Los Angeles și, de ce nu, și în alte state de peste Ocean. Teste cu astfel de vehicule electrice se află deja în plină desfășurare de fapt și în alte orașe ale lumii, printre care Boston, San Diego și Singapore, potrivit Carscoops.
Mașinile Hyundai Ioniq 5 sunt special echipate pentru a putea realiza acest serviciu, având peste 30 de senzori și un sistem de calcul avansat care le permite să navigheze în trafic chiar și în cele mai imprevizibile situații. Acest lucru se dovedește a fi extrem de important într-un oraș precum Las Vegas, pe ale cărui străzi circulă o serie întreagă de vehicule cu forme atipice, printre acestea regasindu-se limuzinele extrem de lungi sau camioanele cu panouri publicitare.
Totodată, cele două companii precizează cât se poate de clar că toate mașinile Ioniq 5 care vor fi implicate în acest serviciu au fost antrenate să identifice și să prezică comportamentul pietonilor, chiar și atunci când aceștia poartă costume sau fac lucruri atipice.
VIDEO: